Obiectivitatea în stabilirea volumului unui edem este redusă
Aprecierea gravității unui edem, de orice tip, inclusiv edemul limfatic, este dificil de realizat, datorită unei multitudini de factori, cum ar fi caracterul foarte variabil al edemelor, acestea fiind influențate de mulți factori pasageri, ce duc la variații de volum ale regiunii edematoase, într-un interval de timp care poate fi scurt, de exemplu, de-a lungul unei singure zile sau numai în perioadele calde.
Dificultatea de obiectivare a gradului unui edem este mare datorită caracterului total reversibil al unor edeme și datorită faptului că nu este ușor a estima proporţia de ţesut sănătos, care este variabilă în timp, paralel cu variaţiile greutăţii corporale.
Evoluţia greutăţii corporale este indispensabilă pentru evaluarea pacienților, de-a lungul unui interval de timp, dar, cu toate acestea, nu este ușor de precizat dacă, de exemplu, o creștere în greutate este reală sau poate fi explicată doar pe baza lichidului excedentar din organism, datorat unei forme de edem.
Astfel, caracterul variabil al edemelor, subiectivitatea pacienţilor în descrierea afecţiunii, lipsa elementelor obiective obţinute prin examene paraclinice, duc la o dificultate în stabilirea diagnosticului sau gradului de edem și apoi în aprecierea răspunsului la tratament.
De aceea, se poate recomanda pacienţilor care suferă de edeme, să documenteze momentele în care edemul este deosebit de pronunţat, într-un mod care este, în prezent, la îndemână, aproape pentru fiecare și anume, realizând fotografii. Deși nu sunt realizate în condiţii standard, ele pot fi utile în stabilirea diagnosticului sau gradului de edem.
În cazul pacienţilor pentru care, datorită edemelor periferice reversibile, se produc variaţii mari de volum ale extremităţilor, astfel încât, la momentul examinării de către medic, nu prezintă edeme foarte evidente, diagnosticul edemului poate fi mai greu de stabilit sau poate să nu reflecte gradul real de suferinţă al pacientului.
Obiectivarea edemelor, în clinicile de specialitate
În clinicile limfologice, sunt efectuate fotografii, în condiţii standardizate, la începutul terapiei, cu prilejul fiecărei internări, și uneori la sfârșitul acesteia, permiţând evaluarea succesului terapeutic și a evoluției în timp.
În practică, o evaluare a eficacităţii tratamentului antiedematos se realizează măsurând volumul extremităţii afectate de edem, înainte și la sfârșitul unui ciclu de tratament, diferenţa rezultată fiind reprezentativă pentru volumul de edem care a fost redus.
Metoda cea mai folosită de determinare a volumului extremităţii afectate de edem se aplică măsurând circumferinţele acesteia, la intervale de câte 4 cm, urmată de utilizarea unei formule de calcul, ce transformă circumferinţele în volume. Acesta măsurătoare, cunoscută sub numele de metoda Kuhnke, este efectuată de către un cadru medical cu ajutorul unui centimetru (ca acela de croitorie) și prezintă o marjă de eroare. Măsurătorile repetate, efectuate în decursul unui interval de timp, permit, însă, urmărirea eficacităţii tratamentului sau a evoluţiei unui edem cronic, cu un grad bun de obiectivitate.
Măsuratoarea care determină volumele membrelor afectate de edem se poate face, în clinicile specializate, și cu ajutorul unui aparat, numit perometru.
Edemele limfatice se clasifică după volumul edemului și după gravitatea lor
Edemele pot de volum redus, mediu, accentuat, masiv sau gigantic.
Clasificarea edemelor limfatice, după gravitate: se diferențiază stadiile 1 până la 3.
Stadiul 1 include formele ușoare, reversibile, când edemul devine vizibil și se ameliorează în poziţie orizontală sau ridicată.
Stadiul 2 corespunde apariţiei fibrozei limfostatice, când se produce modificarea consistenţei ţesuturilor, care devin mai îndurate, iar poziţia orizontală sau ridicată a extremității edematoase nu reduce edemul.
Stadiul 3 corespunde complicaţiilor severe ale limfedemului: chiste și fistule limfatice, erizipele, papilomatoză și altele.