Cauzele edemului alergic
Edemul alergic este deosebit de frecvent și poate fi determinat de o multitudine de substanţe ce funcţionează ca alergene, ce pot fi prezente în alimente, aer, cosmetice, detergenți, medicamente și așa mai departe.
Medicamente care determină, mai frecvent alergii, sunt: penicilinele, cotrimoxazolul, inhibitorii ICE, anestezicele locale, insulinele umane.
Mecanismul de producere al edemului alergic
Mecanismul de producere al edemului alergic este creșterea permeabilităţii capilare cu extravazare de lichid și proteine, precum și diminuarea motricităţii vaselor limfatice, sub acţiunea histaminei, având la bază fenomenul imunologic de sensibilizare la un alergen.
Albinele sau viespile pot provoca atât un tip de edem alergic, cât și un edem toxic.
Un fenomen aparte este pseudoalergia, care are un aspect clinic identic cu cel al alergiei, prezentând inclusiv edeme, dar diferă de alergie deoarece lipsește sensibilizarea precedentă și formarea de anticorpi, deci mecanismul imunologic, iar manifestările clinice nu sunt imediate, după contactul cu substanța declanșatoare, ci la un interval de timp de acest moment. Dintre substanțele care determină pseudoalergii, mai cunoscute sunt conservantele alimentare pe bază de salicilați, benzoat sau sorbit, precum și unele medicamente (aspirina, antiinflamatoarele nesteroidale, substanțe de contrast).
Manifestările clinice ale edemului alergic
Manifestările clinice sunt localizate (cel mai adesea) sau generalizate, apar brusc și durează, în general, un timp relativ scurt. Edemul este însoţit de roșeață și prurit.
În cazul în care afectează mucoasele, edemul alergic poate fi periculos, datorită pericolului de sufocare, când sunt afectate căile respiratorii.
O formă deosebit de gravă de edem alergic se întâlnește în șocul anafilactic.
Tratamentul edemului alergic
Terapia este medicamentoasă. Drenajul limfatic manual este, în edemul alergic, contraindicat, spre deosebire de alte tipuri de edem, în terapia cărora nu este indicat ca opţiune terapeutică de bază, dar poate avea un rol adjuvant.
Pacienții cu risc mare de reacții alergice cunoscute trebuie să aibă permanent cu sine medicamentele de urgență.