Edemul din Morbus Sudeck

Definiția sindromului dureros regional complex

Morbus Sudeck, cunoscut și sub numele de distrofia simpatică reflexă, cauzalgie sau algodistrofie și denumit actual sindromul dureros regional complex (complex regional pain syndrome, CRPS), este un fenomen care poate urma, la un interval de timp, după unele traumatisme, fracturi, arsuri, degerături, tromboze, inflamații, operații chirurgicale. CRPS de tip I nu are, la baza apariției sindromului, o leziune nervoasă, iar CRPS de tip II apare după leziuni nervoase.

Elemente clinice în CRPS

În mod caracteristic, există un interval de timp între momentul producerii elementului declanșator (cel mai adesea, o traumă) și apariția CRPS, de obicei 1- 6 săptămâni (spre diferență de edemul traumatic, care apare imediat după momentul traumei).

Cel mai adesea, trauma este localizată proximal de localizarea CRPS, care se manifestă mai des la nivelul extremităților.

CRPS apare, de exemplu, la nivelul mâinii, după fractura de os radius sau la nivelul labei piciorului, după fractura de patelă.

Din punctul de vedere al manifestărilor clinice, în prima fază, inflamatorie, având o perioadă variabilă de manifestare, în medie 3-6 luni, apare o hipermie caldă, edem, durere spontană persistentă, tulburare a sensibilității dureroase (hiperestezie, disestezie), sudorație crescută sau scăzută, scăderea troficității cutanate, tulburări de creștere a unghiilor și părului, tremor sau diminuarea forței locale, diminuarea mobilității articulare până la anchilozare.

Durerea din CRPS este proporțional mare, față de intensitatea traumei, modificările de troficitate ale pielii sau mobilitatea articulară, în zona afectată.


Morbus Sudeck la nivelul mâinii drepte

În etapa a doua, distrofică, cu durata de 3-12 luni, aspectul local este de piele rece și cianotică și asociază durere, diminuarea mobilității, iar creșterea părului poate fi deficitară.

În etapa a treia, atrofică, se pot produce anchilozări, contracturi, prin atrofia musculară și a aparatului ligamentar.

CRPS dispare după un interval de timp variabil, în general, de mai multe luni sau ani.

Mecanismul producerii CRPS

Mecanismul producerii CRPS este incomplet elucidat. O ipoteză este aceea care consideră că durerea duce la apariția unui tonus simpatic crescut, cu constricție vasculară la nivelul venelor de calibru mic, ceea ce duce la creșterea presiunii în acest sector de circulație și, prin urmare, la extravazare crescută interstițială la nivelul polului venos al capilarelor, cu apariția edemului. Este prezentă și o permeabilitate capilară crescută, produsă de mediatorii inflamației, care explică o altă componentă a edemului, de tip inflamator. Toate acestea se pare că ar produce o deficiență de nutriție, cu osteoporoză locală.

Diagnosticul de CRPS

Diagnosticul este clinic, bazându-se pe anamneză și examenul clinic, în funcție de un set de criterii acceptate, conținând elemente de istoric al afecțiunii, simptome și semne clinice, numite criteriile de la Budapesta.
Radiografia și rezonanța magnetică indică, în 50 % din cazuri, prezența de areale osteoporotice multiple, de dimensiuni mici, în zona afectată.

Tratamentul în CRPS

Durerea din CRPS este uneori dificil de atenuat. Diferite intervenții terapeutice antialgice sunt prescrise: administrarea de gabapentin, cortizon, opiate, ketamina în perfuzie intravenoasă. Alte terapii includ: crema pe baza de dimetilsulfoxid, vitamina C oral, N-acetil cisteina, acupunctură, camera hiperbarică. Metode intervenționale ce sunt încercate sunt: anestezia locală (blocare de plex brahial), anestezia peridurală, blocada simpatică (de exemplu, a ganglionului stelat).

Datorită elementelor de osteporoză, se administrează bifosfonați sau calcitonină. Se poate asocia și tratamentul prin metode fizioterapeutice, așa cum sunt electroterapia, hidroterapia.

Tratamentul edemului prin drenaj limfatic manual se poate aplica doar pentru deschiderea căilor limfatice de drenaj, din zonele proximale edemului, cel puțin inițial. Deoarece CRPS asociază durere, compresia sub formă de bandaje sau ciorapi compresivi nu este bine tolerată.

Scroll to Top